Memoir. O trupă ce merită să fie ascultată

27.04.2015 14:39

   Memoir este o trupă de Indie Alternative Soul din Los Angeles, formată din trei membrii: Dena Deadly, Zed Kelley şi Remington Garner.

 


Trupa Memoir s-a format în momentul în care textiera Dena Deadly şi producătorul muzical Zed Kelley s-au întâlnit pentru prima dată într-un studiou de înregistrări din nordul Hollywood-ului. Aceştia s-au îndrăgostit iar în scurt timp au format un cuplu şi au început să scrie şi să compună melodii împreună. Imediat după căsătoria lor, fratele Denai, Remington Garner, li s-a alăturat şi astfel colaborarea lor a început.

Acest trio oferă un caleidoscop de influenţe muzicale, variind de la genurile soul, funk şi rock, la blues. Până în prezent trupa a scos un singur album intitulat "Fire In Me". Cele mai cunoscute melodii sunt "Who I Am" şi "Los Angeles", cea din urmă având şi un videoclip.

"Acest album a fost inspirat, cu siguranţă, din legendele muzicii soul, blues şi rock'n'roll, legende precum: Sam Cooke, Elvis, James Brown, Sly Stone, Otis Redding, The Doors & Marvin Gaye, iar noi am fost inspiraţi, în egală măsură, şi de trupe ca Radiohead, Bjork, The White Stripes şi Portishead, pentru ingeniozitatea şi capacitatea lor de a spune o poveste atât de bine, evocând emoţii profunde în noi", mărturiseşte solista trupei Memoir, Dena Deadly.

Cei trei artişti au colaborat cu nume mari precum Will.i.am, Method Man, DJ Rashida & Pitbull, The Jonas Brothers, Jack Splash şi mulţi alţii. Fiind conştienţi de potenţialul lor împreună, nu s-au oprit aici şi au început să scrie şi să compună muzică pentru televiziune şi filme precum "The Lying Game", "Make it or Break it", "Shake it up", "The real world", "Failure to launch", "Warrior" , "Playing for keeps", şi  tema serialului "Vanderpump Rules". 

Chiar dacă Memoir nu face parte din trupele care sunt "pe val" în acest moment , melodiile lor merită să fie ascultate, mai ales când vrei să te binedispui! :)

Sursă FOTO:  https://www.facebook.com/memoirmusic